_
Cununia civila poate fi facuta oricand inainte de cununia religioasa si petrecerea la restaurant. La sfarsitul lunii precedente celei in care vreti sa va casatoriti civil trebuie sa mergeti la Oficiul Starii Civile, unde sa intrebati cand trebuie sa veniti sa va inscrieti cu data dorita. Va fi nevoie sa intocmiti un dosar (cu sina) format din: - certificate de nastere - original + copii Xerox - certificate medicale prenuptiale (eliberate cu cel mult doua saptamani inainte de data stabilita pentru cununia civila) - buletine de identitate - original+copie Xerox - 2 declaratii de casatorie formulare tip - 2 timbre fiscale -fiecare in valoare de 2 RON Pentru cununie ar trebui sa mai cumparati: buchetul, sampanie, piscoturi sau bomboane. In legatura cu pozele, veti gasi la primarie si fotografi care vor sari sa va faca poze si pe care puteti sa-i refuzati in caz ca aveti deja fotografi. Daca nu aveti fotograf, atunci ar merita sa ii luati, pretul cerut de acestia ar fi undeva in jur de 200 ron in care intra in jur de 30 poze pe hartie si un cd cu toate pozele de la cununie. Dupa ceremonie, ar trebuie sa mergeti cu invitatii fie acasa unde ii veti servi cu diverse aperitive sau ii puteti invita la un restaurant. |